Jingle Bell Rock

Ascult „Jingle Bell Rock”. Luminile de pe stradă intră iscoditoare până în suflet. Îmi ascund repede gândurile. Încă un an neimportant-nu s-a schimbat nimic, nici luminile, nici oraşul. Personajele au rămas la fel de stridente, papagali vorbitori ai tuturor limbilor. Je m’enfiche; cu durere, uneori cu greaţă. Nu mai cred în puterea miraculoasă a alcoolului, alt privilegiat al timpului pierdut. Am o zgârietură pe piciorul drept, ustură puţin, căzusem când m-am îndrăgostit.
Exit! Exit! Exit!
Aşa au început toate …
Inaintezi căutând o ieşire, cu cât intri mai adânc vrei să ieşi mai repede. Nu poţi, picioarele îţi stau într-un noroi vâscos, te trage că o mlaştină cu cât te zbaţi mai tare. Te scufunzi. O să mori de ciudă, de bătrâneţe. Nu-i absolut nici o problemă, eşti perfect normal. Te uiţi în oglindă, te cauţi.

"Crezi că ai şapte vieţi, că eşti nemuritor, că veşnicia e o chestie pur adevărată şi tu eşti pe drumul ei. FALS. Eşti un sâmbure. Da, da. Un sâmbure care se fute şi face alţi sâmburi. Eşti o legumă cugetătoare plantată iremediabil într-un solar numit pământ. Hello!!! Auzi ce-ţi spun? Vrei să zbori? Unde? Cosmos? Eşti idiot. Cosmosul e un vis frumos cu care te-ai obişnuit.
Poate te-ai îndrăgostit... da, poate asta era. Îţi trece. Crede-mă. Îţi promit eu asta. Ne cunoaştem de atâta timp, de ce te-aş minţi? Eu nu mint. Nu pe tine.
Te face fericit? Te face prost!!! Eşti prost..."

Acum nu mai contează, o să aştept. Aşa cum am aşteptat intodeauna.

"Te vei întoarce over and over and over, dar poate că nu la mine. Eu nu sunt decât una din zecile de umbre cu care îţi trăieşti dimineţile, în întuneric, în frig, în somn. Eu nu te vreau, nimeni dintre noi nu te vrea."

Vreau să fiu singur, să ma uit în oglindă şi să aflu că voi muri, că nu am mai mult de o viaţă. Vreau să uit că există tot ceea ce nu există de fapt.

Nu plânge!!! La dracu’ de ce trebuie să plângi? Am obosit. Văd în jurul meu toate picăturile de ploaie. Pe fiecare în parte, una câte una. Poc. Pic.

Nu ştiu ce oră e. Nu m-a întrebat nimeni. Două larve păr strivite de ciment. Miroase a moarte din toate părţile. Sau a mâncare chinezească. Nu mă ridic. Mă ustură încă zgârietură de pe picior. Mi se pare că sunt mai multe acum, mai adânci. Nu mă ridic. Nu vreau să cad. Patru larve moarte pe ciment. Sunt moarte şi se înmulţesc. Moartea se înmulţeşte. Vreau să mă ridic şi să fug. Aici trăieşte moartea…

Ascult „Jingle Bell Rock”. Soarele îmi intră surâzător în suflet