For Sale - Infant Joy

Monolog intre 4 ochi

Da, acum ma intorc de la munca... Da, la ora asta. De ce te uiti asa de lung la mine? Nu e vina mea... Sa imi las rucsacul si sa stau jos? De ce? Sa vorbim? Despre ce anume? Chiar crezi ca am vreun chef sa vorbesc despre ceva la ora asta? E ceva important? Cat de important? Bine... O sa stau si jos. Da-mi si mie cana aia de cafea de pe masa. Da, stiu ca e acolo de azi de dimineata. Dar eu simt nevoia sa beau un pic din ea... Simt ca mi se inchid ochii. Si daca tot te-ai ridicat, da si scrumiera aia mai aproape... Stii bine ca nu suport sa imi beau cafeaua fara sa fumez...
Iar acum spune-mi care este problema. Ce anume? Nu, nu mi s-a intamplat nimic rau la munca. Nu, nu sunt probleme. Merge chiar destul de bine. Nu, nici nu m-a deranjat nimeni astazi. Nu...nu am probleme. De nici un fel. Da, ai dreptate. Poate sunt doar un pic obosit.
Dungi rosii sub ochi? Stai sa ma uit si eu, sa vad despre ce anume este vorba. A, nu iti face griji...sunt doar cearcane.
Nu... Nu am plans. Stii doar ca nu fac asa ceva. Haide, chiar nu intelegi ca nu m-a suparat nimeni? Ti-am zis doar ca totul e bine...
Crede-ma, daca mi s-ar intampla ceva tu ai fi primul om cu care as vorbi. Dar intelege-ma, pur si simplu nu mi se intampla nimic ciudat. Si in nici un caz nu am facut ceva urat.
Numai ca... Ma simt de parca nu as mai fi eu. Ma simt de parca ar fi altcineva in corpul meu, gandind pentru mine, luand hotarari pentru mine. Facand totul asa cum vrea el. Asta desi stiu sigur ca nu e nimeni. Sunt doar eu. Sunt eu, asa cum am fost intotdeauna.
Da, poate sunt un pic cam prea obosit... Nu, nici noaptea trecuta nu am dormit. Nici acum doua nopti. Decat foarte putin. E ceva care imi goneste somnul... Un vis. E intotdeauna acelasi, asta o stiu sigur. Doar ca dupa ce ma trezesc dispare si uit ce anume era. Nu, nu mai rade de mine. Nu am baut nimic.
Pur si simplu asta este... Ma simt ca si cum s-ar fi rupt o parte din mine si ar fi ramas undeva, acolo, in urma... Si poate ca acesta si este adevarul. Acum de ce ma privesti asa de lung? Da, tu nu poti sa intelegi cum este...
Da-mi si mie bricheta aia a ta... Vad ca asta nu vrea sa se mai aprinda. Ce zici? Cat am fumat azi? Nu mult... Aproape trei pachete. Altceva mai ai sa ma intrebi ?! Nu? Esti multumit de raspunsurile mele? Iarasi nu ?
Ce mai vrei sa afli? Cine e? Cine sa fie cine? Da, stiu ca nu te pot pacali... Nici nu incerc. Dar mai multe nu vei afla acum de la mine... Cel putin nu acum. Unde mi-a ramas gandul? Undeva in urma... Undeva departe. Dar nu iti face griji...o sa imi revin eu.
Da, mai vreau un pic de cafea... Cum de ti-ai dat seama ca nici in noaptea asta nu o sa reusesc sa dorm? Da, stiu … Ajuta-ma sa nu ma pierd.

Inspired by this

Lacrimosa -Deine Nahe

Noi si oglinzile dintre noi...

"Miss U Less, See U More"

[Maxi Jazz]
I love the way you're so deliberate,
How you light your cigarette
Head on one side as you pull, you look almost regal.
I'm digging it, on your mobile, one eye closed
Blue smoke curling out your nose
Wearing one of my shirts and what some call panty hose
Cause you look wicked in scanty clothes,
Long legs like an antelope
You're my antidote to city life, my pretty wife
Hooked up the year before
Together thirteen outta twenty four
And you would never guess
I wanna miss you less and see you more,
See you more, see you more, see you more

And when I kiss you I'm never sure
How do I get to miss you less and see you more?

[LSK]
Miss you less, see you more, love to know you better!
Miss you less, see you more, love to know you better!
Miss you less, see you more, love to know you better!
Miss you less, see you more, love to know you better!

[Maxi Jazz]
I can gauge your mood, from your approach to food
You use ya rude red shoes to accessorize your attitude
Desensitized to my roving eyes, and ready smile
I get loving that's versatile,
Worth that extra smile lying next to me
Your textured voice whispering,
I'm listening with my whole skin
Holding onto the moment for all its worth
How could I continue to be the sky without my earth

And when I kiss you, I'm never sure,
And when I kiss you, I'm never sure,
And when I kiss you, I'm never sure,
How do I get to miss you less and see you more?

[LSK]
Miss you less, see you more, love to know you better!
Miss you less, see you more, love to know you better!
Miss you less, see you more, love to know you better!
Miss you less, see you more, love to know you better!

Mintea mea o fi având buton de reboot?

Natura ei, seducătoare... nemernică şi cu zâmbetul pe buze... zâmbeşte şi când dă chix... atunci chiar mai abitir decât de obicei.
De obicei stau şi o privesc şi nu mă amestec... deh, metehne vechi şi bine înradăcinate... anemie socială… ma concentrez asupra manifestărilor spontane ale acestei făpturi... când iau cuvântul după cum se vede o fac în scris...
Cerul ,luna plina, stele. Aerul rece îmi loveşte faţa. Dar încerc să nu îl bag în seamă. Ochii mei fixează fumul albastrui de ţigară care urcă unduind spre stelele arzânde. E atat de linişte aici... Atât de multa pace... Cana de cafea zace parasită pe birou. Nici nu ma mai gandesc la ea... Oricum nu mai are nici un efect asupra organismului meu. Indiferent de cantitatea consumată. Un pachet de ţigari golit şi strâns în pumn este abandonat langă cană. Lânga el, un altul, de curând deschis. Pe el o brichetă. O ţigară fumegă într-o scrumieră mult prea plină. Dar pe care nu o goleşte nimeni.
Gândurile îmi răsună undeva în creier. Crize de melancolie şi depresie pâna la accese de auto-contemplare marinimoasă. (Vă scutesc de introspecţii păguboase…)
Monitorul imi pare un hău negru care mă înghite încet-încet. Tastatura nu mă mai atrage chiar deloc. Tot ceea ce e in jur imi dă o senzatie mult prea puternică de deja-vu. Sunetele care se revarsa din boxe nu mai conţin de prea mult timp o idee de muzica. Au devenit pur si simplu nişte sunete. Nişte sunete banale. Nu le mai pot lega unul de altul...
E linişte. O linişte mult prea apăsătoare. O linişte care doare...

Implant Pentru Refuz

"Când intri în armată nu mai esti tu , eşti Pro-Patria"

Dincolo de uniformă, gabori sau hoţi ... suntem cu toţii actori in aceeaşi comedie umană

"Nu sunt James Bond, sunt pală de vânt, sunt val de apă, sunt mac pe câmpie, sunt nimic... Trec hoţii prin sârme şi-i pun în cap... le facem dovada şi-i băgăm jos... Îi luăm dimineaţa cu ochii cârpiţi, îi luăm din bordeie, îi luăm din palate, îi culegem din zdrenţe sau din lenjerii de mătase... Îi luăm de lângă amante tuberculoase, de lângă ţâţe pietroase, de lângă cururi apetisante şi... ne'njură, ne scuipă, se zbat... le dăm în meclă şi le punem fiarele... fac spume la gură, transpiră şi put. E greu, se duc la "draga nenii", plâng dupa ei mame uitate de vreme... plâng copii cu mucii la nas... Ne facem treaba... dintre noi, din când în când, câte unul mai moare, moare de rangă, moare de şiş, moare de glonţ sau moare de beat... Nu sunt James Bond, sunt pală de vânt, sunt val de apă, sunt mac pe câmpie, sunt nimic... Clepsidra îmi numără trecerea prin ceaţa veşniciei, mai zăbovesc o vreme pe aici, să-mi mai închei câteva socoteli, apoi, încet-încet, anonim şi uitat, voi ajunge la capat..." Prof. univ. dr. (col. r.) Tudorel-Severin B. Butoi

Am doar 23 de ani, 1,94 m., vreo sută şi ceva de kile, doi ani juma' pe linie de judiciar şi tot ce mi-a rămas amintire e o gastrită in plină dezvoltare, beţiile de la programul de noapte, câţiva baieţi şi o fată, cu care am împarţit şi bune şi rele, nopţi de nesomn dictand declaraţii literă cu literă, biroul nostru de 3/2 ce se umplea imediat atunci când ne apuca munca, adevăratele concerte de înjurături atunci când ne împarţeam roadele muncii sau când se întampla sa rup oglinzile laterale la maşinile parcate aiurea în timp ce "tropăiam" cu fierul in mână după vreun amărât antrenat parcă pentru 1000 metri obstacole, discuţiile interminabile cu turnătorii, alergăturile prin preeria Ferentariul, dupa curve, peşti, tâlhari cu seringa agăţată in venă, preafericiţii şpringari gata să sfinţească la pontoarcă sau ruptor casa oricui, pe scurt hoţii de drept comun.
Dar astea au trecut mai repede decat vroiam. Am rămas cu un gust amar vis-a-vis de toate. Amar fiindca poate nu mi s-a apreciat adevarata valoare operativa atunci când a trebuit şi aveam nevoie de aşa ceva, că a trebuit sa fug dintr-un colectiv dornic sa puna ţiganii cu botul pe labe by any means possible. Soarta.

De ce prefer trenul

Sa-ţi scuipi în sân şi alta nu, când vezi maşini oficiale circulând la drum lung, în afara oraşelor. Să scuipi în sân si sa spui repede „rugaciunea contra accidentelor rutiere”, când se apropie vreo limuzina de prefect, ministru, primar sau senator.
N-am în vedere că asemenea superstaruri – care totuşi îşi capătă nutreţul hrănitor ca şi boii, adică pe degeaba, – nu ţin cont de vreo regulă de circulaţie. În fond, această apucătură este evidentă şi-n interiorul oraşelor, unde li se fâlfâie la modul cel mai explicit.
Nu! Ma refer la viteza lor de rulare. În afara oraşelor, românii barosani înghit pamântul cu fulgi cu tot, scoţând flacari pe sub coada elşapamentului si smulgând oftaturi verticale de sub catrinţele femeilor rurale cu drept de vot.
Ironica situaţie, ironica de tot: aceiaşi inşi - care depun strădanii supraomeneşti pentru ca lucrurile din ţara sa stea la locul lor, ţepene, sau, în cel mai rău caz, sa se mişte în vals de melc - aleargă pe şosele cu viteze supraoccidentale. Pentru ei, viteza nu-i decât o înjurătură adresata românului de serie.
"-Uitaţi-va la noi, ce bengoşi suntem!" - îşi spun din mers, râzându-şi de noi. "Ne doare-n p..ix de braţul legii care, în cazul nostru, îşi arată scurtimea! Ia bungheală la grangurii, care nu doar că nu ne amendează, dar ne şi salută cu cea mai respectuoasa slugărnicie, când o ardem cu 200 de kilometraşi la oră! Iar dacă uneori se-ntâmplă să mai turtim vreun naşparliu de alegător, aşa-i viaţa, trecătoare; una naşte, altul moare ."
Când mai ucid cu limuzina câte un nevinovat în goana lor nebună, cel mai tare îi doare pe barosani faptul că se prăpădeşte un vot din contabilitatea electorală a naţiunii. În rest, pagubă-n ciuperci!
E adevarat, un semn de bun augur tot se întrevede, fiindcă ghioceii de asfalt (politiştii rutieri) îsi mai fac dimineaţa curaj, dau de duşcă o gura de agheazmă (că de … să-i apere Domnu’ de cele necurate) şi mai lasă câte un vipuleţ fara permis sau fară ceva maruntiş, cât valoreaza pentru ei o amendă.
Dar cazurile acestea ţin de resortul excepţiilor, noi aflându-ne totuşi la mare departare de ţări normale precum Israelul, bunăoară. Acolo, însuşi ministrul de interne a fost, la un moment dat, amendat pentru depaşirea vitezei.
Iar a doua oara când a fost prins - în calitate de recidivist, deci, a îmbulinat-o complet. Permisul i-a fost anulat, încât, ca sa recapete unul nou, a fost silit să urmeze din nou şcoala si să dea un alt examen.

Harry Tavitian & Orient Express - Veche balada din Balcani

Pianistul Harry Tavitian "…este cel mai important jazzman român contemporan" (International Herald Tribune / 19 Oct 1990)

Stângul de a visa

Deep Dish feat. Sharam - The One

A fi sau a nu fi... prost

Sa devii mai prost poate fi in ziua de azi o idee inteligenta. Sa gandesti mult, este, deopotriva, un handicap ca oricare altul. Unde sa mai pui ca pentru a realiza ca esti prost trebuie totusi sa iti mearga mintea... Nu voi incepe sa categorisesc sau sa fac discriminari intre "cei cu carte" si cei mai "rezervati". Mi se pare mai important statutul, pentru ca nu putem nega ca sunt destui oameni de valoare care mor de foame si persoane care nu isi merita locul in societate. Numai gandindu-ma cate diferente au fost si inca sunt... Cate anomalii si ciudatenii se intampla in patria devenita mai nou "tara tuturor posibilitatilor". Pacat insa de tinerele talente, inca nedescoperite, care zac undeva in adancul fiecaruia si care se zbat din rasputeri sa iasa la suprafata si sa se faca auzite. Desi daca stau sa ma gandesc, e mult mai simplu si mai "sanatos" sa fii prost si sa nu iti dai seama, sa ai o lume a ta, departe de adevar si sa te minti singur, convins ca numai cum gandesti tu e bine, eventual si cei din imediata ta apropiere...
Indiferent de nivelul de gandire, de principii si standarde, de asteptari si mai ales de respectul de sine, cred totusi ca omul ramane om. Si nu ne ramane decat sa visam in continuare, sa fim acolo unde vrem sa fim si sa ne bucuram de unica viata pe care o avem, deoarece "pentru cei care se cred capabili sa invinga, victoria e asigurata"... nemuritorul Gambetta a lui Catavencu... sau Coelho? Alegeti voi!

Dragoste cu chirie

Iubirea s-a mutat acum,
A locuit doar cu chirie,
In suflet mi-a ramas doar scrum,
Si-o flacara ce vrea sa-nvie.
In drum eu am iesit s-o strig
Si sa o rog sa nu mai plece,
Ca fara ea-i pustiu, e frig
Si chiar de-i vara totu-i rece.
Spre ea am mai facut un pas,
Sa-i spun cuvinte rand pe rand,
Ins-am ramas si fara glas,
Numai cu tematorul gand,
Ce imi spunea ca am gresit
Tinand iubirea prea legata,
Acum povestea s-a sfarsit,
Poveste ce a fost odata!
Sub ceru-nalt, cu norii gri,
As vrea sa mai incerc odata,
O daragoste fara chirii,
Sa nu mai plece niciodata.

Fum, muzică si nu mai ştiu ce

Placerea unei ţigari... când simt fiecare muşchi vibrand de oboseala şi tot ce pot sa fac e sa dau muzica la maxim inca o data si sa aştept admonestarile din partea vecinului.

Mă uit la monitor şi mă întrebi câte obsesii am avut si câte mai am .

Şi vreau să fac ordine printre ele dar parcă nu pot... nu înca... mai lasă-le un pic... parca le sta bine aşa.

Mă uit la fumul ţigarii si parca îmi văd demonii rânjind.

Ei şi ce? Am să rezolv eu tot.

Şi muşchii aştia mă dor aşa tare.....parcă trupul ţipa la mine sa o las mai încet... că e greu şi pentru el să mă suporte.

Sufletul se simte jignit. Adică ce? El nu suportă atâtea? Atâta fericire si durere si dragoste si ură si dispreţ şi iar fericire şi iar durere... Crezi că e uşor sa fii suflet?
E mult mai uşor sa fii trup! Măcar trupul poate să uite că e trup şi să viseze ca e un copac. Dar sufletul ce poate să facă? Să trecă numai de la o stare la alta...el nu doarme niciodată... parcă ar vrea să fie trup... şi să uite...Dar ar pierde multe dacă nu ar mai fi suflet...ar uita cum e să se simtă fluture, ar uita cum e să zboare… dar ar uita şi să plângă...
Acum nu mai ştie nici sufletul ce vrea. Măcar o secunda să nu mai simtă nimic, măcar atât… poate mai puţin de o secundă... să respire şi el o data... o singură dată... şi dupa aia ar fi iar suflet, ar râde, ar cânta, ar plânge, ar urî, ar trăda. Căci îi este frică că o să se sufoce odată dacă nu respira... îi e teamă că o să se sufoce şi o să moară... şi o să rămână numai trupul. Oare trupul o sa fie fericit atunci?
Mai trag o data în mine fumul, parca vreau să imi sufoc toate ideile pentru un moment. Şi aşa mă dor toate... chiar şi sufletul.

Deep Dish - Chocolate City

A little acid-jazzy chill out song.

Îs prea obosit să mai postez ceva astăzi. Oricum era ceva plictistor (c'est mon opinion) asa ca ... enjoy si ... nu mai comentati atat. roger??? me out.

Toma Caragiu vorbind despre "soparle"

Eveniment la obiectiv !!!

către,

direcţia generală pentru evenimente neplăcute

raportăm că în ziua de dd.mm.a.c., orele 03.30, inspectoru' Miliţescu, mare mahăr la compartimentul “pressing şi relaţii dificile cu publicul obraznic”, in timp ce bântuia undeva pe la etajul 3, pe fondul consumului exagerat, a intrat într-un conflict spontan cu vezica, împrejurare în care, având permis categoria “b” (de la bărbaţi), a intrat, prin uşa descuiată, în locul, mediul şi obiectivul adecvat aplanării conflictului.

după ce vezica a fost imobilizată, a încercat să părăsească zona de filaj, însă uşa, anterior descuiată, era acum încuiată şi fără clanţă, care fusese sustrasă de autori necunoscuţi.

sechestrul asiguratoriu a durat cca. 10 minute, timp în care prizonierul a trecut în revistă toate filmele cu evadări pe care le văzuse, întrucât nici nu se punea problema unui strigăt de ajutor! cel în cauză a pornit într-o ascensiune periculoasă şi fără drum de întoarcere, soldată cu găsirea clanţei pe peretele despărţitor dintre cele doua locuri, medii si obiective intime. astfel, a distrus urmele papilare ale autorului necunoscut şi uzitând corpul delict, a ieşit glorios, raportând evenimentul în care a fost implicat.

în cauză, poliţistul nostrum, a dat dovadă de perspicacitate şi tenacitate, astfel încât nu a fost nevoie de constituirea unei echipe operative care să-l scoată din… obiectiv!

deşi acţiunea sa a dus la imposibilitatea identificării a.n.-ului care a demontat clanţa, apreciem că “eroul nostru” merită recompensat pe luna în curs cu un “spor de ruşine" pe măsura penibilului prin care a trecut.

faţă de cele raportate, menţionăm că prin aceeaşi experienţă unică a mai trecut un lucrător. acesta, neavând inspiraţia adecvată, s-a folosit de un picior sănătos şi a săvârşit infracţiunea de distrugere avut public într-un loc cât se poate de privat, uşa fiind convinsă definitiv de a se mai bloca vreodată!

oare… cazul ar putea fi mediatizat???

Ne dotăm cu tehnică

" Ză compiutăr"

Der iz ă taim când îţi vine, aşaaa, pe chelia în plină evoluţie ascendentă, să îţi faci un bilanţ semestrial al bunăstării materiale şi să te întrebi: “Am tot ce-mi trebuie în perioada analizată?!"
Făcându-şi un astfel de bilanţ, El Polizei stătea tolănit, cu faţa, burta şi… în sus şi ţinându-şi pumnul matusalemic între felinare şi tavan, începu să-şi ridice consacratele-i degete, unul câte unul, numărând cu satisfacţie:
"Giacî am, bluji am, oleacî di bataie cunosc, capace la O/L (Opel - n.a.) am..." şi apoi se opri blocat, constatând că i-a mai rămas… UN DEGET! (unul singur, dar esenţial la o adică!).
Inevitabil, au urmat câteva blesteme la adresa umanităţii şi a reprezentanţilor acesteia care s-au încăpăţânat să evolueze cu 4x5 degete, în loc de 4x4, ca NISSAN-ul lu’ cumnatu’ lui. Cu 4 degete totul i-ar fi fost mai simplu, însă acum avea nevoie de un motiv de erecţie şi pentru degetul restant.
"Ce-mi mai trebuie, ce-mi mai trebuie, ca să am… evriting ai niid?" se întrebă, privind rugător, ca în fiecare seară, la poza înrămată de pe noptieră, unde un muian îi zâmbea într-un anume fel, interpretabil!
"Ia să vedem ce are magaru aista şi eu n-am? Giacî are şî el, bluji încă mai are, oleacî di bătaie a luat di la mini, capac la WC are, compiutăr are... HOPA, STOP!!!"
"Asta-i, asta-i, mânca-ţi-aş ochii roşii de drac! Tu ai compiutăr, dar eu n-am!"
Bucuros de constatare, El Polizei a ieşit în balcon unde şi-a ridicat degetul singuratic, arătându-l muritorilor de pe trotuare, aşa cum văzuse el în filmul Mr. Bean!
"0 să-mi iau compiutăr, o să-mi iau compiutăr, hopa-hopa Penelopa, as de treflă bate popa!"
Se aşeză repede la masa de scris şi începu să-şi noteze furibund componentele compiutărului şi cele mai ieftine surse de aprovizionare:
1.Monitor color - de la primul chioşc de ziare ( “Monitorul”, ziar de prin provincie – n.a.)
2.Sidi-rrom - din centrul vechi, locuit de rromi, eventual din arest;
3.Unitatea centrală - de la UM 0500, că ăştia au sigur;
4.Tastatură - de la şeful de cabinet, că ăsta are 3 maşini de scris şi alţii n-au deloc;
5. Mouse - plătesc o pisică să-mi aducă;
6. Procesor - la Tribunal, că acolo sunt procese
7. Imprimanta - nu acu’, că bate la ochi.

A doua zi, radios ca izotopul de uraniu, El Polizei îşi făcu o intrare teatrală în coşmelia mânzească (biroul - n.a.) şi după melodiosul "Salut, băi ..lelor", a ejectat un lung fum assosian, întrebându-l pe măgaru’ de analist, cu o satisfacţie nedisimulată:
- Spune-mi drace, ai privit vreodată un monitor de 14 inch drept în ochi?!

Jocul de-a versificaţia de 2 lei

Poştasul sună întotdeauna de... 9 ori!

"Corespondenta" ce-a lăsat
Poştaşu'-n a mea scară:
Un necrolog intr-un plic pătat
La piatra funerară!

Chiar mă gândeam să te jelesc,
Spunând un mic cuvânt,
Da'-n stilul meu ardelenesc
Te-ai rasuci-n mormânt!

Şi-ntr-a pământului pereţi
Aştepţi o consolare;
Tu crede c-ai mai multe vieţi
Cum şi pisica are.

Degeaba stau şi mă frământ
Să-ţi spun tot ce îmi vine,
Aş face-o, însa în pământ
E loc şi pentru mine.

Şi încă nu aş vrea să cad
Spunându-ţi ţie totul,
Aştept să ne-ntâlnim în Iad,
Să ne jucăm cu focul!

Adio arme!

De s-o-ntâmpla ca să vă las,
Punând o ultimă postare,
Să ştiţi că astăzi eu am tras
Cu arma din dotare.

Greşeala nu a fost a mea
Că eu lovit-am bine,
O altă arma îmi zâmbea
Şi se-ndrepta spre mine.

Adio arme! O să plec,
Deja se simte-un miros fad,
Dar în curând, o să petrec
Alăturea de voi... în Iad!

Noi, voi ... ioohoi !!!

mai citesc si eu

vineri, dupa o dezastruoasa zi la munca (asta fiindca am fost pus sa-mi arat venele ca sa-l conving pe un anume coleg ca nu ma droghez la dava) si o mica alergatura sa-mi fac un card de debit, am luat-o hai-hui prin sat sa beneficiez de actiunea noxelor de centru asupra plamanilor mei prea afumati. Nu simteam nevoia de compania nimanui dar... atunci cand vreu sa ma bucur de putina singuratate, sa-mi asez gandurile in rastel, nu-mi iese niciodata. Poate ca si eu am cautat-o si uite asa m-am trezit pe la fantana de la Universitate vorbind despre emigrare, frigidere si Patapievici. plictiseala crunta ... oameni insipizi ... Bucuresti... pana la urma fortat de imprejurari si tras mai mult de mana am nimerit intr-o librarie (moment sa iau un bolovan in gura) de unde cu ochii mai mult inchisi (asta deoarece am prostul obicei sa citesc postfata unei carti ) am ales din raft carticica cu coperti negre si am luat-o acasa. pana sa ajung in barlog, am vazut o groaza de priviri aruncate compatimitor, de parca persoanele alea spuneau " ia uite-l si pe sarmanul salbatic. inca mai citeste de pe hartie. oare n-a auzit de internet???". si uite-ma acum cum imi stric acuitatea vederii stand cu nasul intr-o carte care vorbeste despre geneza si impactul nimicului (Zero-ului) asupra societatii, intr-un limbaj hiper-filozofico-matematic (m-as fi bucurat probabil un pic mai mult daca in carte gaseam si ceva legat de impactul numberului asupra chimiei, adeca sarcina neutronilor, nu numai asupra numerologiei, picturii, astrologiei, arhitecturii si, bineinteles, asupra matematicii). This is it

Savoy Brown

Peter Green

Alta astenie de toamna ( Louis Armstrong - Cannonball Blues)

Astenie de toamna

Si ... revenind la Blues (adica la Big Mamou)

Deep Dish

Daca va intrebati ce cauta asemenea muzica pe aciulea, ei aflati ca e singura trupa pentru care fac rabat de la principiile mele muzicale.

Empty walls

Feel alive

One

For allz of you ... you are dreamlike

Csardas bluesmen (veneau Nightlosers pe Somes in jos)

Fiindca tara noastra nu are un Mississippi al ei, a trebuit sa-i lasam pe cei cinci nightlosersi, adica Hanno Höfer, Grunzo Geza, Sorin "Gaga" Câmpean, Octavian "Barilla" Andreescu si Jimi "El" Lako sa-i mute delta in Ardeal si sa le arate ca ceea ce au compus stramosii nostri de vreo 2000 de ani incoace e ceva complementar stilului inventat de sarmanii negrii care plangeau de dorul Africii, prin plantatiile de bumbac, ori de frica vreunui aligator.

Troubled in mind

Piesa originala apartine lui Amos Milburn