Fum, muzică si nu mai ştiu ce

Placerea unei ţigari... când simt fiecare muşchi vibrand de oboseala şi tot ce pot sa fac e sa dau muzica la maxim inca o data si sa aştept admonestarile din partea vecinului.

Mă uit la monitor şi mă întrebi câte obsesii am avut si câte mai am .

Şi vreau să fac ordine printre ele dar parcă nu pot... nu înca... mai lasă-le un pic... parca le sta bine aşa.

Mă uit la fumul ţigarii si parca îmi văd demonii rânjind.

Ei şi ce? Am să rezolv eu tot.

Şi muşchii aştia mă dor aşa tare.....parcă trupul ţipa la mine sa o las mai încet... că e greu şi pentru el să mă suporte.

Sufletul se simte jignit. Adică ce? El nu suportă atâtea? Atâta fericire si durere si dragoste si ură si dispreţ şi iar fericire şi iar durere... Crezi că e uşor sa fii suflet?
E mult mai uşor sa fii trup! Măcar trupul poate să uite că e trup şi să viseze ca e un copac. Dar sufletul ce poate să facă? Să trecă numai de la o stare la alta...el nu doarme niciodată... parcă ar vrea să fie trup... şi să uite...Dar ar pierde multe dacă nu ar mai fi suflet...ar uita cum e să se simtă fluture, ar uita cum e să zboare… dar ar uita şi să plângă...
Acum nu mai ştie nici sufletul ce vrea. Măcar o secunda să nu mai simtă nimic, măcar atât… poate mai puţin de o secundă... să respire şi el o data... o singură dată... şi dupa aia ar fi iar suflet, ar râde, ar cânta, ar plânge, ar urî, ar trăda. Căci îi este frică că o să se sufoce odată dacă nu respira... îi e teamă că o să se sufoce şi o să moară... şi o să rămână numai trupul. Oare trupul o sa fie fericit atunci?
Mai trag o data în mine fumul, parca vreau să imi sufoc toate ideile pentru un moment. Şi aşa mă dor toate... chiar şi sufletul.